O voce din spatele cortinei.

Click aici pentru a afla mai multe despre ea.

O alta poveste .

Citind aceasta poveste mi s-a facut pielea de gaina . Sper ca ai rabdare s-o citesti. Te va invata ceva .

"

Nici nu stiu cu ce sa incep sau daca ar trebui sa incep! Ma numesc Patricia, sunt din Arad, am 29 de ani si am o poveste tare trista. Pot sa spun ca viata mi-a dat o palma atunci cand ma asteptam mai putin, atunci cand trebuia sa incep sa-mi traiesc si eu viata alaturi de persoana iubita.


Ne stiam de foarte mult timp, aveam bunici in acelasi sat si a fost prima mea dragoste. Era cu 2 ani mai mare ca mine, era frumos, destept, atent, avea o voce minunata cand imi canta la chitara. Pentru ca mie imi placea melodia lui Banica, ”Poveste”, a invatat versurile si mi-o canta. De fapt imi canta orice, Bertzi, Holograf... orice. Niciodata nu l-am vazut trist sau obosit, intotdeauna era vesel, ma asculta, ma iubea si ne intelegeam super, imi citea gandurile.

In 2001, Vinerea Pastilor a cazut pe 13 aprilie. Atunci am hotarat ca viata mea fara el nu ar avea sens. Il iubeam si mi-a aratat ca si el ma iubeste cu adevarat. Aveam pe atunci doar 22 de ani, credeam ca totul e roz, ca nimic nu ne va despartii, ca in sfarsit voi putea sa fiu cu iubirea vietii mele, cu Puisorul meu. Dar cat de mult m-am putut insela!Au trecut 2 luni de fericire, de iubire.

El termina facultatea de agronomie, trebuia sa-si dea doctoratul si mai avea de facut 6 luni de armata din octombrie. In 21 iunie eu lucram de dimineata la cabinetul stomatologic unde eram angajata. Pana la ora 15 cand am plecat acasa, am fost cam nelinistita, asteptam sa ma sune Cosmin, dar telefonul continua sa ramana mut.Am ajuns acasa, am facut baie si cand sa ies din baie ma striga mama.

Avea sa-mi spuna ceva,m-a rugat sa ma asez si sa fiu calma ca are sa-mi spuna ceva. Eu ma gandeam cu groaza ca bunica mea care era bolnava a murit. Dar ce mi-a spus m-a socat. Cosmin al meu a avut un accident! Nu a mai trebuit sa-mi spuna nimic, stiam ca a murit, simteam.


Din acel moment totul e in ceata pentru mine, nu imi mai amintesc multe.A venit seara, a venit cineva la noi, niste prieteni, rude si eu speram sa-mi spuna cineva ca totul a fost un vis, ca nimic nu e adevarat, ca Cosmin traieste si ca va veni la mine. Dar nu s-a intamplat asa. A doua zi umblam plansa prin oras cu o verisoara sa-mi cumpar haine negre pentru iubirea mea.

E atat de dureros si acum abia mai pot scrie, lacrimile imi tasnesc pur si simplu din ochi. De ce a fost asa dura viata cu mine? Cu ce putea gresi asa de tare o copila de 22 de ani incat sa  merite una ca asta tocmai cand totul era roz, frumos si plin de iubire? Nu stiu cum au trecut zilele acelea pline de durere, nici anii astia ce s-au scurs de atunci!

Si acum mi-e tare greu si imi doresc sa pot da timpul inapoi, sa-i mai pot mangaia o data parul, sa-i mai pot spune o data ca il iubesc, sa-l mai pot saruta o data! Nu e drept! Si nu ma pot abtine sa nu ma gandesc la el. De cate ori sunt trista, suparata, dezamagita, ma gandesc la el si totul e la fel de dureros ca in prima zi. Atatea lacrimi am plans pentru el incat ma mir ca mai pot plange!

Acum sunt casatorita, am un baietel de aproape 9 luni dar nu sunt fericita. Sotul lucreaza in politie, e o persoana care nu-si exteriorizeaza sentimentele. Eu sunt prea sensibila, vorbareata, dragastoasa pentru el. Nu stiu de ce il iubesc! Nu seamana nici pe departe cu celalalt.
Cosmin ar fi facut orice numai sa nu ma vada trista sau suparata! Mi-e asa de greu! De multe ori nu stiu ce sa mai fac ca sa-mi fie mai usor, ca sa nu ma mai gandesc asa la el.
De asta v-am scris, poate o vorba buna de la voi imi va mai alina suferinta! Stiu ca au trecut deja 7 ani, ca e prea mult de cand sufar, ca ar trebui sa ma eliberez, dar... pur si simplu nu stiu cum sa fac. Va rog ajutati-ma!"

Oameni buni, pretuiti persoanele de langa voi.

Promit sa nu mai inchid ochii.

Azi nu am de gand sa scriu prea mult. Vreau doar sa punctez un lucru.
"Facerea de bine..futere de mama."( sau de propria-ti persoana )

Omor butonul " replay " .

Scoala dulce scoala ...

E clar! Nimeni, dar nimeni vreau sa spun nu mai are chef de scoala. Toata lumea, chiar si eu, abia astept vacanta aia mica de-o saptamana, in ciuda faptului ca in secunda 1 e vacanta si in secunda 2 ma voi vedea iar pe drum spre scoala, dar nu conteaza. Urmeaza vacanta si asta e important !
Asa-numitele excursii la munte urmeaza, acolo unde e cazul, o plimbarica mica pe la padure, acolo unde e cazul, distractie cu prietenii, acolo unde e cazul, veselie alaturi de cei dragi, acolo unde e cazul, dar nu cea din urma, prea mult asteptata si iubita " Leneveala " .
Abia astept sa merg la biserica si sa cant, nu ca as avea o voce prea minunata, abia astept sa ma indop cu oua rosii si cozonaci, drop de miel si pasca.
Stiai ca ..Simbolul oualelor rosii vine de la patimile lui Isus Hristos, care a fost batut cu pietre si care s-au transformat in oua rosii si cand Maria, mama Mantuitorului a venit  la crucea unde era rastignit acesta, cu un cos cu oua care s-au facut rosii de la sangele curs de la acesta? Cum sa nu stii asa ceva?

Revenind, vacanta e aproape. Eu deja o simt :)!

Promisiuni.

Pentru mine cuvantul aceasta, " promisiune ", intr-o oarecare masura mai mare sau mai gigantica nu mai exista. De ce? Simplu ca buna ziua si ca painea calda. Mi s-au facut n si n si n si n si n si n si n promisiuni si sa ma trasneasca fulgerul cel mare si rau daca macar 3% din toate acestea s-au indeplinit. Si culmea, tocmai de unde nu ma astepti vine " palma " si te doboara sau cum mai spun unii " A picat cerul pe mine cand am vazut/auzit. "

Nu, si sa fim acum cat se poate de seriosi si serioase. De ce sa zici ca faci si ca nu faci, ca apoi s-o lasi pe respectiva persoana ( saraca.. ) cu ochi-n soare? Nu am inteles acest lucru si nici nu il voi intelege. In acest moment nu cred in absolut nimic si n-am nici o speranta. ( Ba da am, dar imi place sa dramatizez ). Imi par lipsite de sens toate expresiile si realitatile care dau farmec vietii. Si ce-i mai rau .. sunt pe cale sa ma transform intr-o persoana care tinde spre nesimtire.

Drumurile noastre toate...

Se vor intalni vreodata [...] .

Ciudat, dar se poate intampla fara sa iti dai seama. Te plimbi linistit, admiri peisajul, vantul iti bate in fata si te intalnesti cu el/ea fara sa vrei. Lumea asta nebuna in care traim, se pare ca este facuta de asa natura incat sa te intalnesti cu cel pe care il cunosti, direct sau indirect, indiferent de situatie, timp, moment, loc. Asa cum spunea si o buna prietena : " Poti sa fi si la Venetia si voi sa va intalniti intamplator. Daca asa iti este scris, asa se va intampla! " .. Scris? Hmm..suna putin cam ireal. Eu sunt de parere ca orice ti se intampla, se intampla pentru ca tot ce ai facut, ai facut cu mana ta..Dar in asemenea momente cand nu gasesti nici o explicatie ce poti sa mai crezi? Te gandesti ca este vorba despre o simpla coincidenta? Poate sa fie si ea la mijloc, dar deja cand se repeta acelasi lucru de n ori, nu are cum sa mai fie o " simpla coincidenta ". Bun si atunci ce este? Destinul? Sa crezi in destin e ca si cum ti-ai lasa viata in " mainile " unei forte pe care tu nu o poti controla, nu o poti vedea, dar totusi o lasi sa se joace cu existenta ta, deoarece crezi ca te-ai nascut cu un motiv anume si ca destinul ti-a pregatit ceva pentru aceasta viata, ceva mai mult sau mai putin important. Din punctul meu de vedere, aceasta este cel mai stupid mod de a privi viata..si totusi, mai am si eu indoieli.

N-ar fi mai bine ca orice ni se intampla sa aibe o explicatie logica, sa existe un raspuns, un motiv bine intemeiat? Sa vina cineva la tine si sa iti spuna: " Da domn'le, tie ti s-a intamplat chestia asta pentru ca si deoarece ce ... " ?